joi, 17 martie 2011

Simpozion dedicat anului omagial 2011

Urmare hotărârii Sfântului Sinod al BOR de a proclama anul 2011, ca „An omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română”, în vederea realizării proiectului religios-duhovnicesc, cultural-editorialistic şi mediatic, în Protopopiatul Drăgăşani din Arhiepiscopia Râmnicului, s-a ţinut simpozionul cu tema „Taina Sfântului Botez”.

În acest sens, marţi, 22 februarie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, a avut loc la biserica parohială „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Parohia „Sfântul Ilie”, din municipiul Drăgăşani, o întrunire dedicată Anului omagial 2011 prezidată de Pr. Iulian-Mădălin Buşagă, Protoiereu de Drăgăşani.

În cadrul simpozionului au fost expuse trei referate: „Prezentarea istorică”, „Semnificaţia teologică şi existenţială a Sf. Botez”, şi „Practici neortodoxe privind săvârşirea Botezului”. Cele trei teme au fost prezentate şi detaliate de Pr. Cerbu Enăcache de la parohia Sfântul Ilie, Pr. Tudor Marius de la parohia Lungeşti şi Pr. Mălinaş Octavian de la parohia Amărăşti.

De asemenea, pe marginea subiectelor tratate au luat cuvântul şi alţi preoţi dintre care amintim: Pr. Cosac Ion de la Parohia Călina II, Pr. Curiman Gheorghe de la Parohia Adormirea Maicii Domnului, din Drăgpşani, Pr. Făurar Gabriel de la Parohia „Sfântul Gheorghe” din Drăgăşani, Pr. Popa Gheorghe de la Parohia Drăgoieşti I, Pr. Badea Gheorghe de la Parohia Alba-Olanu II, Pr. Stoica Daniel de la parohia Capul Dealului şi Pr. Petcu Gheorghe de la parohia Zlătărei.

În încheierea simpozionului au fost discutate probleme de ordin practic, administrativ şi a fost prezentat programul procesiunii de Florii ce se va desfăşura în municipiul Drăgăşani în Sâmbăta lui Lazăr. De asemenea s-a făcut apel la o mai intensă informare a credincioşilor legată de pelerinajele organizate de Arhiepiscopia Râmnicului în Ţara Sfântă, în Grecia şi Italia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu